Prima reacţie a lui Georgescu la trimiterea în judecată: Rechizitoriul este un discurs, o copie la indigo a dosarului preşedintelui Trump

Prima reacţie a lui Georgescu la trimiterea în judecată: Rechizitoriul este un discurs, o copie la indigo a dosarului preşedintelui Trump

Fostul candidat la Preşedinţie Călin Georgescu, trimis în judecată pentru complicitate la tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale şi comunicarea de informaţii false, a ajuns, miercuri, în jurul orei 11.00, la sediul IPJ Ilfov pentru a semna controlul judiciar, scrie News.ro.

Aşteptat, în ploaie, de zeci de simpatizanţi care îi scandau numele, în prezenţa forţelor de ordine care au împrejmuit zona cu garduri metalice, Georgescu a intrat în sediul instituţiei fără a face declaraţii.

La ieşire, acesta a afirmat că rechizitoriul de ieri al Parchetului General este „un discurs”, iar dosarul e „o copie la indigo a dosarului din 2016 al preşedintelui Trump”.

„Rechizitoriul de ieri este un discurt. Atât. Iar dosarul ca atare e o copie la indigo a dosarului din 2016 al preşedintelui Trump, cu aceleaşi acuze, doar s-au schimbat actorii. Şi aşa cum s-a dovedit adevărul şi s-a arătat adevărul în dosarul preşedintelui Trump, aşa se va arăta adevărul aici.

O ţară dăinuieşte prin cei curajoşi care îndrăznesc şi se stinge prin cei laşi care se vând precum Iuda. Acum 2000 de ani era un Iuda. Acuma sunt milioane de Iuda. Vinovăţia creează minciuna. Iar minciuna creează şantajul care conduce această ţară”, a declarat Georgescu.

Georgescu a făcut referire la Charlie Kirk, spunând că este „un martir”, „un erou nu doar al naţiunii americane, ci al întregii lumi”, ucis „printr-o execuţie a ideologiei urii” şi acuzând „oligarhia globalist-soroşistă” care „a înlocuit argumentul cu glonţul”.

„Acţiunea oligarhiei globalist-soroşiste a dezlănsuit dezumanizarea lumii cu un singur scop, controlul ei”, a afirmat Georgescu.

După plecarea acestuia, simpatizanţii săi s-au luat la ceartă şi s-au îmbrâncit cu jandarmii, doi dintre aceştia fiind amendaţi. Simpatizanţii lui Călin Georgescu au încercat să înlăture gardurile montate de forţele de ordine în apropierea intrării în sediul IPJ Ilfov şi au devenit violenţi cu jandarmii. Astfel, cei doi recalcitranţi au fost amendaţi cu sume de 2-3000 de lei, fiind apoi lăsaţi să plece.

Afla mai multe despregeorgescucontroljudiciar
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt