Prima din Dâmboviţa, în arest la domiciliu

Prima din Dâmboviţa, în arest la domiciliu

Primarul comunei dâmboviţene Cojasca, Gheorghe Victor, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile, la fel şi patru funcţionari publici, în dosarul privind eliberarea în fals de vize de reşedinţă, conform unor surse judiciare.

Instanţa a dispus această măsură în noaptea de miercuri spre joi, după ce edilul fusese reţinut pentru 24 de ore, în urma percheziţiilor care au avut loc marţi la el acasă şi la o instituţie publică.

Conform surselor citate, alţi doi funcţionari publici - un angajat al Primăriei Cojasca şi un angajat al Serviciului Public Comunitar de Evidenţa Populaţiei Cojasca - au recunoscut faptele şi au primit control judiciar pentru 60 de zile.

Funcţionarii sunt acuzaţi de săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată, fals informatic în formă continuată şi fals intelectual în formă continuată, iar edilul este acuzat de instigare şi complicitate la aceste infracţiuni.

Ancheta vizează eliberarea în fals de vize de reşedinţă. Vizele ar fi fost eliberate pentru persoane care nu au locuit niciodată în imobilele respective, iar proprietarii nu ştiau că la adresele lor au fost eliberate astfel de vize.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt