Prima declaraţie a lui Adrian Veştea, după ce a fost desemnat pentru funcţia de premier: „Îmi asum această responsabilitate”

Prima declaraţie a lui Adrian Veştea, după ce a fost desemnat pentru funcţia de premier: „Îmi asum această responsabilitate”

Nicuşor Dan a anunţat, într-o conferinţă de presă organizată duminică dimineaţa la Cotroceni, că îl desemnează pe Adrian Veştea pentru formarea Guvernului, după ce Eugen Tomac şi-a depus mandatul. Noul premier desemnat a mulţumit pentru încrederea primită şi a declarat că este conştient de dificultatea momentului politic pe care îl traversează România.

„Îmi asum această responsabilitate într-un moment de criză politică. Cunosc bine statul român şi ştiu de la firul ierbii care sunt aşteptările oamenilor, care sunt problemele cu care se confruntă şi ce este de făcut. Vin după un parcurs de 30 de ani în Partidul Naţional Liberal. Am fost de la simplu concilier local, la trei mandate ulterior de primar, al treilea mandat de preşedinte de consiliul judeţean şi am avut şi timp de un an jumătate şansa de a fi membru al Guvernului României şi am fost ministru la dezvoltare”, a spus Adrian Veştea, potrivit News.ro.
Acesta a precizat că experienţa acumulată în administraţie i-a oferit posibilitatea de a înţelege problemele comunităţilor locale şi nevoile reale ale cetăţenilor din toate regiunile ţării. Veştea şi-a exprimat încrederea că va reuşi să formeze rapid o echipă guvernamentală care să beneficieze de o susţinere solidă în Parlament.
În ceea ce priveşte priorităţile viitorului executiv, premierul desemnat a insistat asupra nevoii unui cabinet politic, capabil să implementeze reforme consistente şi să menţină orientarea strategică a României.
„Îmi doresc un guvern politic care să-şi asume reforme reale şi care să menţină România pe direcţia pro-occidentală. Noi suntem a şasea ţară din Europa şi trebuie să punem un accent major pe dezvoltare, ceea ce voi face din prima zi. De asemenea, voi avea o politică axată pe priorităţi ce ţin de urgenţele României, precum finalizarea proiectelor din PNRR, accederea în OCDE şi operaţionalizarea programului SAFE pentru a ne consolida securitatea”, a anunţat Veştea.
Noul premier desemnat a adăugat că siguranţa şi prosperitatea cetăţenilor vor reprezenta principalele sale obiective şi a transmis un mesaj de deschidere către formaţiunile democratice şi pro-occidentale din Parlament.
„Siguranţa românilor şi bunăstarea lor sunt obiectivele mele. Plec la drum cu gândul la toţi primarii din această ţară cu care am lucrat, cu gândul la toţi românii pe care doresc să-i servesc cu loialitate şi responsabilitate. Sunt deschis să discut cu formaţiunile politice, democratice, pro-occidentale, din Parlamentul României”, a mai afirmat el.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI