România va beneficia de aproximativ 17 miliarde de euro în cadrul primului val de finanţare al programului european „Acţiunea de Securitate pentru Europa” (SAFE), a anunţat preşedintele Senatului, Mircea Abrudean. „România devine unul dintre principalii piloni de securitate ai Europei”, a transmis acesta, precizând că suma reprezintă „a doua cea mai mare alocare acordată unui stat membru, după Polonia”.
Potrivit lui Abrudean, finanţarea a fost aprobată de Comisia Europeană şi este rezultatul unei negocieri pe care o califică drept „responsabile”. „Modernizăm armata, dezvoltăm industria de apărare şi creştem siguranţa cetăţenilor, fără să punem presiune pe bugetul naţional, într-un moment cu riscuri geopolitice majore şi un context economic greu pentru români”, a declarat preşedintele Senatului.
Acesta a reamintit că SAFE este „un instrument european cu o valoare totală de 150 de miliarde de euro, creat pentru a sprijini statele membre să facă investiţii rapide şi importante în industria şi tehnologia de apărare”. În acest context, România „va putea finanţa proiecte care să ne ajute să ne dezvoltăm capacitatea proprie de producţie, să ne creştem capitalul şi industria noastră”, a mai arătat Mircea Abrudean.
Programul SAFE urmăreşte consolidarea capacităţilor de apărare ale Uniunii Europene, prin sprijin financiar destinat statelor membre, autorităţile urmând să stabilească proiectele concrete care vor fi incluse în mecanismul de finanţare.






