Preşedintele Poloniei s-a întâlnit cu Donald Trump, la New York. Liderul de la Varşovia a propus ca ţările din NATO să cheltuie cel puţin 3 la sută din PIB pentru apărare

Preşedintele Poloniei s-a întâlnit cu Donald Trump, la New York. Liderul de la Varşovia a propus ca ţările din NATO să cheltuie cel puţin 3 la sută din PIB pentru apărare

Preşedintele polonez Andrzej Duda a discutat despre Ucraina şi Orientul Mijlociu cu candidatul republican la preşedinţia SUA, Donald Trump, în timpul unei întâlniri care a avut loc miercuri la New York, ocazie cu care fostul preşedinte american, care ameninţa că dacă va reveni la Casa Albă nu va mai sprijini ţările NATO care nu-şi achită cota pentru cheltuielile de apărare, a dat asigurări că este "alături de Polonia până la capăt".

Preşedintele conservator Andrzej Duda, al cărui mandat expiră în 2025, a fost unul dintre partenerii internaţionali preferaţi ai lui Trump în timpul preşedinţiei sale din 2017-2021, iar cei doi s-au descris ca fiind prieteni.

În schimb, mulţi alţi lideri europeni sunt îngrijoraţi că o a doua preşedinţie Trump ar însemna o scădere a sprijinului SUA pentru Ucrina şi în general pentru alianţa militară NATO.

"Poporul polonez îl iubeşte (pe Duda) şi asta nu este un lucru uşor de realizat, dar a făcut o treabă fantastică şi este prietenul meu", a declarat Trump reporterilor în timp ce Duda sosea la Trump Tower. "Suntem alături de Polonia până la capăt", a adăugat el, citat de Reuters.

Campania lui Trump a precizat, într-un comunicat de presă referitor la întâlnire, că cei doi au discutat despre o propunere a lui Duda ca membrii NATO să cheltuiască cel puţin 3% din produsul lor intern brut (PIB) pentru apărare. Obiectivul minim actual este de 2%.

"Au discutat, de asemenea, despre războiul dintre Rusia şi Ucraina, despre conflictele Israelului în Orientul Mijlociu şi despre multe alte subiecte care au legătură cu a ajunge la pacea mondială", a precizat campania lui Trump.

După ce au luat cina, Duda - care a propus cândva să numească o bază militară din ţara sa "Fort Trump" - a declarat că a fost "o întâlnire prietenoasă într-o atmosferă foarte plăcută".

Duda se află la New York pentru a participa la reuniunea Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar vineri îşi va continua călătoria spre Canada. El nu are prevăzută nicio întâlnire cu preşedintele Joe Biden.

Tocmai de aceea, unele voci din Polonia se tem că întâlnirea lui Duda cu Trump ar putea afecta relaţia ţării cu Biden, dar senatorul Chris Murphy, un aliat al lui Biden şi o voce importantă a partidului său în domeniul afacerilor externe, a declarat că astfel de întâlniri au sens, notează CBS News.

Vizita lui Duda are loc la o săptămână după ce Trump s-a întâlnit cu ministrul britanic de externe David Cameron, a cărui ţară este un membru de bază al NATO şi un susţinător-cheie al Ucrainei, la proprietatea din Florida a fostului preşedinte.

În martie, Trump l-a găzduit aici pe premierul ungar Viktor Orbán, un lider care a menţinut cea mai apropiată relaţie cu Rusia dintre ţările Uniunii Europene.

Trump s-a întâlnit, de asemenea, pentru scurt timp, în februarie, cu Javier Milei, preşedintele de dreapta pasional şi populist al Argentinei, care a desfăşurat o campanie inspirată de Trump, cu şepci roşii "Make Argentina Great Again". Milei l-a îmbrăţişat emoţionat pe Trump cu ocazia Conferinţei anuale de acţiune politică conservatoare de lângă Washington, potrivit unei înregistrări video postate de un consilier de campanie al lui Trump.

Afla mai multe despredudatrumointalnire
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt