Preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte marţi cu liderii coaliţiei de guvernare

Preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte marţi cu liderii coaliţiei de guvernare

Preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte marţi cu liderii coaliţiei de guvernare. Întâlnirea are loc pe fondul ameninţărilor PSD legate de susţinerea proiectului de buget, dar şi al disputelor publice dintre partidele coaliţiei. Întâlnirea, programată de la ora 15.00, are loc la o zi după ce coaliţia a convenit cu privire la reforma administraţiei şi la modificări vizând taxele şi impozitele locale.

Liderii coaliţiei de guvernare sunt chemaţi la Cotroceni în condiţiile în care, deşi luni au convenit asupra unor teme importante aflate în dispută - reforma administraţiei şi modificarea unor taxe şi impozite locale - PSD ameninţă că nu va vota bugetul, iar schimburile dure de replici între partide sunt frecvente şi s-au intensificat în ultima perioadă.

Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a avertizat luni seară că social-democraţii nu vor vota bugetul dacă pachetul social propus de PSD nu va fi acceptat, iar investiţiile la nivel local nu vor continua la acelaşi nivel cu cel de anul trecut.

Întrebat ce va face PSD dacă propunerile la buget nu vor fi acceptate, Sorin Grindeanu a răspuns că partidul nu va vota în aceste condiţii bugetul de stat.

"Eu sper că aceste lucruri vor fi în bugetul de stat. Dacă nu vor fi, PSD-ul nu va vota bugetul", a mai afirmat Grindeanu, potrivit News.ro

Afla mai multe desprenicusor dancoaltie
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt