După Paris şi Belgrad, preşedintele chinez Xi Jinping a avut parte joi de o primire călduroasă în Ungaria, ultima etapă a turneului său european, care a fost marcat de legături economice înfloritoare şi de o convergenţă de opinii cu privire la ofensiva Rusiei în Ucraina, informează AFP, preluat de Agerpres.
Xi Jinping şi-a început ziua asistând la o paradă militară în curtea palatului prezidenţial, alături de şeful statului ungar Tamas Sulyok, sub un soare strălucitor.
Însoţit de soţia sa Peng Liyuan, Xi Jinping a fost primit miercuri seara la aeroport de prim-ministrul naţionalist al Ungariei, Viktor Orban, şi de soţia acestuia Aniko Levai. A urmat un dineu cu specialităţi tradiţionale ungureşti.
Pentru această vizită calificată drept "istorică" de Budapesta, capitala Ungariei împodobită în culorile Chinei a fost plasată sub securitate sporită, iar cele câteva steaguri desfăşurate de manifestanţi tibetani au fost ascunse cu grijă de ochii preşedintelui chinez.
Înainte de sosirea sa, Xi Jinping a comparat relaţiile bilaterale cu Ungaria cu o "croazieră de aur", într-un articol publicat în cotidianul pro-guvernamental Magyar Nemzet.
"La fel de suavă şi de bogată ca un vin de Tokay": într-un elan liric, Xi a adus un omagiu "prieteniei" cultivate de cele două ţări printre "încercări".
"Am sfidat ordinea geopolitică împreună, într-un context internaţional instabil", trasându-ne cursul de "state suverane în deplină independenţă", a scris Xi Jinping, o aluzie la strategia premierului Viktor Orban de a se descurca singur în cadrul Uniunii Europene.
În dezacord cu Bruxelles-ul, liderul naţionalist ungar s-a orientat cu hotărâre spre Est în ultimii ani. Şi în timp ce Bruxelles-ul s-a distanţat de Beijing, Orban a creat legături mai strânse, respingând confruntarea ideologică dintre "blocuri".
Această vizită de aproape trei zile constituie ocazia de "a aduce parteneriatul nostru strategic pe noi culmi", de la schimburi culturale la cooperare economică, a estimat şeful statului chinez, în condiţiile în care superputerea asiatică a devenit anul trecut primul investitor în Ungaria.
În opinia unor experţi, acesta este un "succes diplomatic" pentru Budapesta, care a anunţat deja semnarea a cel puţin 16 acorduri, în domenii precum infrastructurile feroviară şi rutieră, energia nucleară sau cea auto.