EAD, împreună cu televiziunile partenere PrimaSport şi DigiSport, anunţă o premieră pentru fotbalul românesc: pentru prima dată în istorie, un meci din campionatul naţional, Superliga, va fi produs şi transmis în format 4K.
Pentru realizarea acestui eveniment de excepţie, EAD a adus în România unul dintre cele mai performante care de televiziune 4K, un echipament de ultimă generaţie, probabil unic în Europa de Est. Acesta a fost deja utilizat joi, 20 februarie, la producţia meciului din playoff-ul UEFA Europa League, dintre FCSB şi PAOK.
Duminică, 24 februarie, suporterii vor putea urmări derby-ul de tradiţie dintre FCSB şi Dinamo, disputat pe National Arena, în calitate ultra-high definition. Partida va fi produsă şi transmisă în format 4K şi va putea fi vizionată pe canalele Digi4K şi Prima4K, oferind o experienţă vizuală de neegalat pentru microbiştii din întreaga ţară.
Aceasta este doar primul meci dintr-o serie de transmisiuni în format 4K, EAD şi televiziunile partenere urmând să producă şi alte meciuri din Superliga la această calitate. De asemenea, următorul meci al FCSB-ului din UEFA Europa League, cel de la Bucuresti, împotriva echipei Eintracht Frankfurt sau Lyon, va fi transmis în 4K, oferind suporterilor o alta experienţă premium.