Peste o mie de militari, angajaţi ai SRI, STS, poliţie, jandarmerie şi nu numai vor bate pas de defilare pe sub arcul
deTriumf pe 1 Decembrie! Pentru asta însă este nevoie de… repetiţie iar astăzi s-au reunit în formaţie. Miercuri de Ziua Naţională, cei care vor merge la paradă vor putea admira şi Sistemele de rachete antieriene Patriot şi transportatoarele blindate Piranhia 5 şi 3, care se vor afla sub drapelul Românie
Deşi încă ne aflăm în pandemiei, parada militară de anul acesta va aduna sub Arcul de triumf mai mulţi miliari ca anul trecut! Vor fi 1500!
Militarii armatei române, care au participat la operaţiunile din Balcanii de Vest, Irak şi Afghanistan, vor fi printre primii care vor trece pe sub Arc. 40 de aeronave militare vor survola zona şi 100 de tancuri vor defila pe bulervard.
Pentru a aduce un omagiu eroilor români căzuţi în lupte, la paradă a a fost invitat şi un detaşament a asociaţiei militarilor veterani cu dizabilităţi.
Oamenii vor putea veni la paradă doar dacă au un certficat verde. După terminarea acesteia, în Piaţa Arcului de Triumf va fi organziată o expoziţie de tehnică militară pentru toţi spectatorii.