Cu un război la graniţe şi pericole pe fluviul Dunărea, România investeşte tot mai mult în pregătirea ofiţerilor din marina fluvială de război. Începând de astăzi, un simulator de navigaţie de ultima generaţie a intrat în funcţie la Academia Navală din Constanţa. Ofiţerii aspiranţi şi studenţii la Marină învaţă să conducă vedetele blindate pe cele mai moderne echipamente computerizate.
Simulatoarele de acest gen sunt realizate chiar de către companiile care produc echipamentele de navigaţie de pe navele reale şi sunt recunoscute de organizaţiile internaţionale şi standardele NATO. Mii de studenţi urmează să ajungă aici în fiecare an. Computerul central pe care se vor antrena ofiţerii flotei simulează toate echipamentele reale de la bordul unei nave de luptă.
Exerciţiile pe simulatoare îi ajută pe aspiranţi să scadă din perioada de practică pe care altfel ar fi trebuit să o petreacă la bordul navelor reale. Scenariile dezvoltate de planificatorii militari îi pun pe viitorii cursanţi în faţa pericolelor simulate, cărora vor trebui să le facă faţă.
Simulatorul are şi cel mai nou sistem de informare şi afişare a hărţilor electronice prin care profesorii şi studenţii reproduc în format digital hărţile fizice de navigaţie atât de necesare pe nave. Ele reproduc multe din fluviile europene dar şi Dunărea Maritimă pe care o controlează Marina Militară.
Simulatorul Academiei Navale "Mircea cel Batran" a fost fabricat în Norvegia şi a costat mai bine de 1 milion de euro. Programele informatice după care funcţionează pot fi îmbunătăţite oricând cu date noi şi actualizate la zi.