Pregătiri pentru înmormântarea eroilor

Pregătiri pentru înmormântarea eroilor

Cei opt militari care au căzut la datorie în accidentele aviatice din judeţul Constanţa au fost înaintaţi în grad, post-mortem şi
decoraţi de Preşedintele României. Trupurile a şase dintre ei au fost depuse astăzi la muzeul Marinei din Constanţa, iar
eroii din forţele Aeriene au plecat spre Bucureşti şi Arges. Toţi vor fi înmormântaţi mâine, cu onoruri militare.

Azi dimineaţă la morga Cimitirului Central Constanţa, autopsierii au finalizat examenul medico-legal, iar procurorii
militari au anunţat Armata că pot lua trupurile eroilor căzuţi la datorie.

Sub privirile înmărmurite ale rudelor şi camarazilor de luptă, sicriele soldaţilor înfăşurate în tricolor au fost depuse pe
catafalc, la Muzel Militar al Marinei din Constanţa.

Vecinii militarilor si foştii prieteni de şcoală şi din copilărie abia-şi găsesc cuvintele.

Astăzi procuratura a trimis cutiile negre ale aeronavelor la expertiza Forţelor Aeriene, la Bucureşti. Tot astăzi epavele
elicopterului şi ale avionului căzut la Gura Dobrogei au fost luate în camioane şi duse la Feteşti, într-un hangar al bazei
militare.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt