PPE a acceptat înscrierea Ursulei von der Leyen în competiţia pentru alegerea candidatului partidului la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene

PPE a acceptat înscrierea Ursulei von der Leyen în competiţia pentru alegerea candidatului partidului la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene

În Adunarea Politică a Partidului Popular European, marţi de la Bucureşti, a fost acceptată înscrierea Ursulei von der Leyen în competiţia pentru alegerea candidatului PPE la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene, a anunţat deputatul PNL Siegfried Mureşan. Această decizie va fi votată la Congresul PPE, de joi, începând cu ora 10.00.
„Este oficial - tocmai am acceptat, în Adunarea Politică a Partidului Popular European de la Bucureşti, înscrierea Ursulei von der Leyen în competiţia pentru alegerea candidatului PPE la funcţia de preşedinte al Comisiei Europene. Candidatura sa va fi supusă votului Congresului PPE joi, 7 martie, la ora 10.00”, a precizat deputatul european (PPE/PNL) Siegfried Mureşan.
Congresul Partidului Popular European începe, miercuri la Romexpo, în prezenţa a peste 2.000 de delegaţi din peste 40 de ţări. La evenimentul care durează două zile, va fi decisă strategia pentru alegerile pentru Parlamentul European, manifestul PPE pentru alegerile europene din 9 iunie 2024, dar şi alegerea principalului candidat al partidului, preşedinta Comisiei Europene, nemţoaica Ursula von der Leyen, care urmează să fie desemnată în cadrul Congresului în mod oficial candidat pentru şefia Comisiei Europene.
La Congresul PPE va participa şi cancelarul Austriei, Karl Nehammer, care s-a opus aderării României la Spaţiul Schengen. 
 

Afla mai multe despreppecongresbucurestipnl
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt