Festivalul de muzică Electric Castle are un buget de 9 milioane de euro pentru ediţia din 2024, a zecea din istoria evenimentului, iar numărul de participanţi ar putea depăşi 230.000.
Line-up-ul cuprinde 11 scene cu peste 230 de artişti, cu nume precum Massive Attack, Queens of the Stone Age, Chase & Status Live sau Sean Paul.
În 2013, la prima ediţie, bugetul a fost de 0,5 mil. euro, cu 32.000 de participanţi. Electric Castle are 36 de angajaţi permanenţi, iar în perioada februarie-iulie numărul oamenilor care lucrează pentru festival ajunge până la un vârf de 1.000, ceea ce include colaboratori şi sute de voluntari.
„Anul acesta avem un buget de 9 milioane de euro, aproape jumătate din buget merge înspre zona de producţie şi artişti. Producţie înseamnă să construieşti în fiecare an de la zero un festival, mare parte din spaţiul pe care îl ocupă festivalul este un câmp în care noi organizăm, într-o filosofie urbană, un spaţiu în care zeci de mii de oameni trebuie în fiecare zi de festival să mănânce, să facă duş dacă stau în camping, să aibă toate facilităţile, iar după cinci zile totul se transformă din nou într-un câmp“, a declarat PR-managerul evenimentului, citat de Mediafax.
Povestea Electric Castle a început în urmă cu mai bine de un deceniu, când Mihai Păun, acţionarul majoritar, şi grupul său de prieteni şi colaboratori au decis să treacă de la evenimente organizate în spaţii non-conformiste din Cluj – precum o fostă fabrică sau parcarea din subsolul stadionului – la organizarea unui festival, conform unui reportaj al revistei Business Magazin.
Prima ediţie a festivalului Electric Castle a avut loc în 2013, cu un buget de 500.000 de euro, 90 de artişti, aproximativ 32.000 de participanţi şi 4.000 de persoane în zona de camping. În anul următor numărul participanţilor s-a dublat, iar festivalul a continuat să crească.
Încă de la prima ediţie, organizatorii au semnat un acord cu fundaţia Prinţului Charles, care administrează castelul Banffy din comuna Bonţida, aflat la circa 30 de kilometri de Cluj-Napoca. Castelul Banffy nu era foarte cunoscut în perioada aceea nici măcar pentru clujeni.
Parteneriatul pentru domeniul castelului Banffy a stabilit încă de la început că un anumit procent din încasările festivalului este direcţionat către fundaţie, cu scopul restaurării monumentului istoric. În timp, fundaţia a atras şi alte fonduri, iar castelul a fost restaurat.
Electric Castle 2024 va avea loc în perioada 17-21 iulie.