Poşta Română intră în amplă modernizare ce va costa între 10 şi 15 milioane de euro, în următorii doi ani

Poşta Română intră în amplă modernizare ce va costa între 10 şi 15 milioane de euro, în următorii doi ani

Modernizarea oficiilor poştale va costa între 10 şi 15 milioane de euro, în următorii doi ani, iar branduirea maşinilor din parcul auto al Poştei Române cu noua identitate vizuală va fi de 50 – 100 de euro pe fiecare autovehicul, a declarat directorul general al Companiei Naţionale „Poşta Română” (CNPR), Valentin Ştefan.

„Oficiile poştale trebuie igienizate şi modernizate. Hub-ul din Bucureşti ne costă 50 de milioane de lei, o să-i punem şi noua identitate vizuală. Hub-ul din Moldova o să ne coste, probabil, 30 de milioane de lei. Pentru modernizarea oficiilor poştale estimăm o investiţie între 10 şi 15 milioane de euro, în următorii doi ani. Modernizarea acestora trebuie făcută, pentru că toată lumea ştie că imaginea şi atmosfera din oficiile poştale trebuie aduse la zi. De asemenea, branduirea cu noul logo a maşinilor din parcul auto al Poştei o să coste între 50 şi 100 de euro pentru fiecare maşină. În privinţa uniformelor oferite angajaţilor, contractul variază…

De exemplu, în anul 2023, valoarea a fost cam de cinci milioane de lei, dar Poşta Română nu a avut niciun cost pe acele uniforme, pentru că avem obligativitatea de a angaja multe persoane cu dizabilităţi şi dacă nu faci acest lucru plăteşti către stat o anumită sumă. În schimb, dacă oferi diferite produse care sunt realizate de companie ca unitate protejată, statul român îţi deduce 50% din suma pe care trebuie să o dai la buget. În cazul Poştei Române, în fiecare an avem la dispoziţie zece milioane de lei pe care îi cheltuim pe acest tip de firme care vin la licitaţie pentru uniforme. Motiv pentru care Poşta Română are cost zero pe tot ce înseamnă uniforme”, a afirmat Ştefan.

 

Conducerea Poştei Române a prezentat noua identitate vizuală a companiei, un proces de rebranding demarat, în 2025, ce vizează diversificarea portofoliului de branduri, cu accent pe ghişeuri universale, curierat şi logistică, precum şi pe servicii financiar-bancare digitale, scrie Agerpres.

Astfel, strategia de rebranding presupune un pachet complex, ce include, în acord cu procesul de transformare organizaţională, o nouă identitate vizuală a Poştei Române „sub umbrela unui brand principal puternic, cu o arhitectură clară, a cinci sub-branduri specializate şi a unui brand endorsat”.

 

Procesul de rebranding este dezvoltat în colaborare cu Inoveo Concept, agenţie românească de consultanţă în branding şi design cu peste 20 de ani de experienţă şi un portofoliu extins de proiecte pentru branduri naţionale şi internaţionale.

 

CNPR este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale, ce deţine, în prezent, o reţea de peste 5.000 de subunităţi poştale la nivel naţional, dintre care 676 sunt oficii poştale şi 1.054 ghişee poştale.

Compania Naţională Poşta Română (CNPR) a înregistrat, în primul semestru din 2025, o cifră de afaceri de 896,15 milioane de lei, în creştere cu 10,6% faţă de perioada similară a anului 2024.

 

Profitul net a scăzut însă de la 16,821 milioane de lei la 13,24 milioane de lei, pe fondul avansului veniturilor totale cu 12%, la 936,586 milioane de lei, dar şi a cheltuielilor totale cu 12,6%, la 913,98 milioane de lei, relevă datele analizate de Profit.ro.

De asemenea, veniturile din exploatare au urcat cu 10,8%, la 903,798 milioane de lei, în timp ce avansul cheltuielilor de exploatare a fost de 11,98%, la 903,406 milioane de lei.La finele perioadei analizate, operatorul poştal avea 20.423 salariaţi, de la 21.417 angajaţi la finele primului semestru 2024. Practic, aproape 1.000 de salariaţi au părăsit compania în ultimele 12 luni, conform analizei Profit.ro.

Poşta Română are ca acţionari Ministerul Cercetării Inovării şi Digitalizării (MCID) - 93,75% din acţiuni şi Fondul Proprietatea, cu o participaţie de 6,25%.

Afla mai multe despreposta romanaoficii postale
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt