Patru pompieri militari din cadrul ISU Olt s-au deplasat în nopatea de miercuri spre vineri, 2/3 martie 2022, pentru a-i sprijini pe colegii din Contanţa.
Salvatorii din Olt se alătură colegilor de la frontieră de la Constanţa, deplasându-se cu două autocamioane şi mai multe echipamente pentru a oferi sprijin în gestionarea valului de refugiaţi. „Începând din această noapte, patru pompieri din cadrul ISU Olt s-au deplasat în sprijin la ISU Constanţa, cu două autocamioane cu sistem hidraulic de încărcare/descarcerare, o tabără mobilă în sistem containerizat, o bucătărie rulantă auto şi un container suport logistic al intervenţiei pentru iluminat, cu capacitate de 450 kVA şi accesorii“, a anunţat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.