Incendiu puternic, duminică, în Bârlad. Şase case, cu tot cu anexe au fost cuprinse de flăcări. Intervenţia pompierilor a fost dificilă întrucât locuinţele erau foarte aproape una de cealaltă, iar focul s-a extins rapid. Salvatorii au avut de furcă şi cu păgubiţii. Oamenii considerau că intervenţia trebuia făcută altfel. 18 persoane au reuşit să iasă singure din case, 4 dintre ele au făcut atacuri de panică şi au avut nevoie de intervenţia medicilor.
Localnic: Uitaţi, domnule, cartier Deal, 5 maşini, 3 maşini, 7 pompieri se învârt în cerc.
O casă s-a aprins de la o candelă uitată aprinsă. În zonă, locuinţele erau construite una lângă cealaltă, iar flăcările s-au extins imediat. În momentul în care au ajuns pompierii ardeau cu flacără mare mai multe imobile.
Localnic: Ai grijă! Băi! Adu apă aici! Aici, aici! Băi, adu apă aici, băi! Băi, lăsaţi acolo şi veniţi să stingeţi focul aici.