Poliţiştii au ajuns la capătul răbdării. După ce zilele trecute au protestat la prefecturi în toată ţara, astăzi, au pichetat sediul MAI. Oamenii legii au venit să-şi spună ofurile, la geamurile oficialilor, care însă, n-au dorit să iasă. Poliţiştii sunt nemulţumiţi, în primul rând, pentru că nu se aplică legea salarizării.
75 de mii de poliţişti aşteaptă să li se mărească salariile, potrivit Legii salarizării din 2017. În total, în sistemul de
apărare sunt aproximativ 160 de mii de angajaţi. După ce zilele trecute oamenii legii au protestat în faţa prefecturilor, astăzi, au venit din toată ţara la Bucureşti, în faţa Ministerului de Interne.
Acest poliţist a venit din Bacău să-şi strige nemulţumirile
Poliţiştii spun că sunt discriminaţi în raport cu alte categorii profesionale - cum ar fi medicii sau profesorii.
Sindicaliştii spun că au primit doar promisiuni de la guvernanţi.
Mâine, oamenii legii vor protesta în faţa sediilor partidelor aflate la guvernare. Poliţiştii spun că dacă nu vor rezolva nimic cu protestele, de la anul vor refuza să facă ore suplimentare.