Poliţişti acuzaţi de fals în declaraţii

Poliţişti acuzaţi de fals în declaraţii

Patru poliţişti şi un consilier judeţean au fost luaţi în vizor de Agenţia Naţională de Integritate. Nu ar fi declarat venituri de
sute de mii de lei. Este vorba de câştiguri obţinute din jocuri de noroc, pe care cei 5 au omis să le treacă în declaraţia de
avere

480 de mii de lei. Aceasta este suma totală pe care patru poliţişti şi un consilier judeţean din judeţul Neamţ nu au
trecut-o în declaraţia de avere. Banii provin în special din jocuri de noroc.

Agenţia Naţională de Integritate îi acuză acum de încălcare legii.

Sindicatul Europol le ia însă apărarea celor 4 colegi ai lor şi spune că aceştia au omis să declare aceste venituri
din neştiinţă.

Schimbările efectuate în cazul declaraţiei de avere şi sumele de la care aceste venituri trebuie trecute în formular i-au
bulversat pe poliţişti, susţine Europol. De asemenea, sindicatul acuză Agenţia Naţională de Integritate că ar fi sesizat un parchet care nu are competenţa de a ancheta aceste fapte.

Urmează acum ca acum magistraţii să analizeze dosarele celor cinci şi să decidă dacă aceştia au comis sau nu o
infracţiune.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt