Poliţia de Frontieră: Elena Udrea a ieşit din ţară prin PTF Giurgiu, în mod legal

Poliţia de Frontieră: Elena Udrea a ieşit din ţară prin PTF Giurgiu, în mod legal

Elena Udrea a ieşit joi din ţară prin PTF Giurgiu, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente, autorităţile de frontieră precizând că nu cunosc destinaţia către care s-a îndreptat şi nici dacă era însoţită de cineva.

'Ca urmare a interesului manifestat de reprezentanţii mass-media faţă de ieşirea din ţară a unei persoane de sex feminin, cetăţean român, Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră informează următoarele: persoana în cauză a părăsit teritoriul ţării în cursul dimineţii de 07 aprilie 2022, pe cale terestră, în mod legal, deoarece nu avea restricţionat dreptul la liberă circulaţie de către instituţiile competente', se arată într-un comunicat de presă emis de ITPF Giurgiu.

Instituţia a confirmat că persoana la care face referire este Elena Udrea iar Poliţia de Frontieră a precizat că pune în aplicare, potrivit atribuţiilor stabilite de legislaţia naţională privind organizarea şi funcţionarea instituţiei, măsurile de restricţionare a dreptului la liberă circulaţie a persoanelor în condiţiile art. 40-41 din Legea 248/2005 privind regimul liberei circulaţii a cetăţenilor români în străinătate, cu modificările şi completările ulterioare.

"Astfel, din punct de vedere al atribuţiilor instituţionale, dacă o persoană, cetăţean român, se prezintă la ieşirea din ţară şi îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia în domeniu, acesteia i se permite continuarea călătoriei", se mai arată în comunicatul de presă al ITPF Giurgiu.

Autorităţile de frontieră giurgiuvene au precizat că nu cunosc destinaţia către care se îndreaptă Elena Udrea şi nici dacă era însoţită de cineva în călătoria ei.

Sursa: Agerpres

Afla mai multe despreelena udreaiesire din tara
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt