PNL pregăteşte Congresul extraordinar de la Romexpo. Evenimentul este programat pentru 21 iunie

PNL pregăteşte Congresul extraordinar de la Romexpo. Evenimentul este programat pentru 21 iunie

Consiliul Naţional Extraordinar al PNL se reuneşte vineri, în format online, pentru a definitiva detaliile Congresului extraordinar programat pe 21 iunie. Şedinţa are loc într-un context tensionat, marcat de contestări în instanţă şi de disputa pentru conducerea partidului.

Conducerea PNL se reuneşte vineri, de la ora 17.00, în cadrul Consiliului Naţional Extraordinar, desfăşurat online, pentru a stabili agenda şi detaliile Congresului extraordinar care va avea loc duminică, 21 iunie, la Romexpo, în Bucureşti.

Principalul obiectiv al reuniunii este aprobarea convocării Congresului extraordinar şi adoptarea unor modificări ale statutului partidului. La şedinţa de vineri sunt aşteptaţi aproximativ 800 de delegaţi liberali, iar la Congresul din 21 iunie au fost invitaţi 2.500 de reprezentanţi ai formaţiunii din întreaga ţară, dintre care 500 de delegaţi de drept şi 2.000 desemnaţi de organizaţiile judeţene.

Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a susţinut în cadrul Biroului Politic Naţional că partidul trebuie să reacţioneze rapid la evoluţiile recente, pentru a-şi reafirma direcţia politică şi pentru a-şi păstra credibilitatea în faţa electoratului.

Reuniunea de vineri are loc însă pe fondul unor tensiuni tot mai accentuate în interiorul formaţiunii. Tribunalul Ilfov a suspendat provizoriu două decizii ale Biroului Politic Naţional privind sancţionarea liberalilor care ar susţine prin vot sau prin participare Guvernul Veştea. Acţiunea a fost iniţiată de 16 parlamentari PNL, care susţin că sunt ameninţaţi cu excluderea pentru modul în care ar urma să voteze la învestirea Executivului.

În replică, PNL a anunţat că va ataca hotărârea instanţei şi a transmis că aceasta nu influenţează organizarea Congresului extraordinar şi nici poziţionarea partidului faţă de un eventual Cabinet Veştea. Totodată, premierul desemnat Adrian Veştea şi-a anunţat candidatura la preşedinţia PNL şi a cerut amânarea Congresului pentru 28 iunie.

„De aceea, cu seriozitate şi echilibru, îmi anunţ oficial intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal", anunţă Adrian Veştea.

El consideră că „este nevoie de o schimbare profundă de optică la vârful partidului" şi apreciază că mutarea datei Congresului ar reprezenta „un gest de minimă decenţă democratică", care ar putea contribui la reducerea tensiunilor din interiorul formaţiunii.

Afla mai multe desprepnlcongres extraordinarreuniune
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt
Proiect susținut de  
ULTIMELE ȘTIRI