PNL a depus un amendament de modificare a legii - referendumul poate fi organizat în aceeaşi zi cu alegerile prezidentiale, parlamentare, europarlamentare sau locale

PNL a depus un amendament de modificare a legii - referendumul poate fi organizat în aceeaşi zi cu alegerile prezidentiale, parlamentare, europarlamentare sau locale

PNL a depus un amendament pentru ca, în situaţia în care referendumurile naţionale şi locale sunt organizate în aceeaşi zi cu alegerile prezidentiale, parlamentare, europarlamentare sau locale, alegătorii să voteze în aceleaşi secţii de votare.
 
Amendamentul a fost depus la proiectul de Lege pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr.29/2019 privind modificarea şi completarea unor acte normative în materie electorală, precum şi pentru unele măsuri pentru organizarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European şi a referendumului naţional din 26 mai 2019 – PLx nr. 280/2019.

Proiectul de lege urmează să fie dezbătut la începutul săptămânii viitoare, în comisiile de specialitate din Camera Deputaţilor. 

"Vom face tot ceea ce depinde de noi, astfel încât acest demers să se concretizeze", a răspuns Nicolae Ciucă, fiind întrebat ce şanse sunt ca întrebările din cadrul referendumului să se concretizeze în legislaţie.

Nicolae Ciucă a luat în calcul toate variantele

Întrebat ce se întâmplă dacă proiectul este blocat în Parlament şi nu va trece, Nicolae Ciucă a spus: ”Am luat în calcul şi acest aspect. Dacă nu va trece în Parlament, atunci se vor organiza secţii de vot pentru referendum separat în cadrul secţiilor de vot care au fost organizate pentru parlamentare sau prezidenţiale.

 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt