La Paris a plouat într-o oră cât într-o lună. Transportul din metropola locuită de peste 11 milioane de oameni a fost dat
complet peste cap. Iar precipitaţiile au fost însoţite de grindină şi de o furtună puternică. Vântul a atins chiar viteze
de peste 100 de kilometri pe oră. Inundat, metroul parizian a fost închis.
Sunt primele momente ale furtunii care a lovit Parisul. În miezul zilei, norii au acoperit brusc cerul şi întunericul a
cuprins oraşul. Vântul a început să bată şi el cu putere. Una câte una, cursele aeriene din şi dinspre capitala franceză au
început să fie anulate.
Meteorologii au emis un cod portocaliu de furtună. Staţia meteo de pe turnul Eiffel a înregistrat o viteză a vântului de
104 km la oră.
Vântul puternic a smuls acoperişuri. Iar cantitatea uriaşă de precipitaţii căzută într-un interval redus a făcut ca pietonii să
înainteze cu greu pe străzile în care apa le ajungea până la genunchi.
Mai multe staţii ale metroului au fost inundate. Aşa că administraţia a decis oprirea circulaţiei. Sena s-a umflat şi ea
spectaculos şi s-a apropiat de cotele de alarmă.
Şi cei care călătoreau cu autobuzul au avut parte de adevărate aventuri. Apa a intrat în vehiculele aflate în trafic
După o oră de ploie străzile pariziene aveau aspectul unor canale veneţiene, cu maşini în loc de gondole.
Grindina a făcut şi ea ravagii. Bucăţile de gheaţă au dus la apariţia de probleme şi pe căile ferate.
Furtuni puternice au lovit şi sudul Franţei, unde doi oameni au fost răniţi.
Meteorologii francezi au anunţat că vremea capricioasă, în care pe alocuri se vor înregistra fenomene extreme, va
rămâne dominantă în Hexagon întreaga săptămână.