Poliţiştii vasluieni au descoperit, sâmbătă, în urma unor percheziţii domiciliare desfăşurate în Bârlad şi Murgeni, diferite sume de bani, pistoale şi arme albe.
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Vaslui, în urma acţiunilor au fost puse în executare 19 mandate de aducere pentru 18 bărbaţi şi o femeie din municipiul Bârlad
"În urma percheziţiilor au fost găsite două arme de tip pistol airsoft, peste 20.000 de lei şi 2.200 de ţigarete despre care există suspiciunea că ar proveni din activitatea infracţională, 40 de corpuri tăietoare-întepătoare, zece corpuri contondente, şase bastoane telescopice cu funcţie electro-şoc şi alte bunuri care fac obiectul cercetării. Totodată, au fost puse în executare 19 mandate de aducere, pe numele a 18 bărbaţi şi a unei femei, cu vârste cuprinse între 16 şi 49 de ani, toţi din municipiul Bârlad, persoanele fiind conduse la sediul Poliţiei municipiului Bârlad, pentru cercetări. În cadrul acţiunii, pe raza oraşului Murgeni, a fost depistat un bărbat, de 20 de ani, din Murgeni, urmărit în baza unui mandat european de arestare, emis de autorităţile din Belgia. Acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi, pentru dispunerea măsurilor legale", precizează un comunicat de presă transmis de IPJ Vaslui.
Poliţiştii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, au efectuat, sâmbătă, 15 percheziţii domiciliare, la adrese din municipiul Bârlad şi oraşul Murgeni. Conform IPJ Vaslui, percheziţiile se desfăşoară în cadrul unor dosare penale de lovire sau alte violenţe, ameninţare, distrugere şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, întocmite ca urmare a unor conflicte între mai multe persoane, din perioada 2021-2022. La acţiune au participat 110 poliţişti şi 40 de jandarmi.
Sursa: Agerpres