Pîslaru: România are un grad de absorbţie a fondurilor europene de 16,3%, peste media UE, de 11,4%

Pîslaru: România are un grad de absorbţie a fondurilor europene de 16,3%, peste media UE, de 11,4%

România are un grad de absorbţie a fondurilor europene de 16,3% şi este, în acest moment, peste media Uniunii Europene, de 11,4%, a declarat, miercuri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, care a făcut un bilanţ după prima lună de mandat ministerial.

'Confort datelor la zi, furnizate de Comisia Europeană, România este, în acest moment, peste media Uniunii Europene de 11,4%. România este astăzi la 16,3%. Avem şi noi propria noastră raportare, care ia în calcul diversele etape, de la sumele absorbite efectiv ca viramente către România, până la sumele care sunt contractate şi trimise apoi către plată, dar ceea ce este important e că am luat ca referinţă sumele raportate la nivel european de 16,3%. Este a doua cea mai mare sumă în termeni absoluţi pe care România o are: 5,64 miliarde de euro şi avem peste 5.800 de proiecte în implementare în acest moment. Prin urmare, faţă de anul trecut, când eram la sub 5%, există o accelerare şi în mandatul pe care îl avem în Ministerul Investiţiei şi Proiectelor Europene, accelerarea continuă', a spus ministrul, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, există progrese importante, 'foarte bune', pentru câteva programe.

'Programul Dezvoltare Durabilă este campion la nivel european ca absorbţie în acest moment. Programul pentru transport, programul pentru incluziune şi demnitate socială, inclusiv la nivelul programelor regionale, dacă ne uităm, spre exemplu, la programul regional Nord-Vest, putem să vedem un progres semnificativ. Ceea ce mi se pare foarte important este că pentru acest an nu există niciun fel de risc să pierdem banii europeni din politica de coeziune. Discutăm de exerciţiul acela de risc de dezangajare. Avem ca obiectiv foarte important la minister să lansăm apelurile necesare pentru a nu exista risc de dezangajare nici în viitor', a explicat ministrul.

La jumătatea primei luni a mandatului, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene preciza că proiecte de circa 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, din perspectiva analizelor tehnice.

'În acest moment suntem într-o situaţie în care proiecte de cam 6,3 miliarde de euro sunt, din perspectiva analizelor tehnice, proiecte care nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026 sau care nu îndeplinesc procedurile.

Deja avem o diferenţă, de la 15 miliarde minus 6,3, adică 8,7 miliarde euro care ar rămâne în PNRR, la care se adaugă un pachet de măsuri legate de rezilienţă', preciza, pe 15 iulie, Dragoş Pîslaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, după o întâlnire cu directorul general al Comisiei Europene şi cu Comitetul Interministerial de Coordonare al Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). 

Afla mai multe desprepislaru
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt