Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), condusă de Cristian Popescu-Piedone, introduce o procedură de sancţionare proporţională a abaterilor comise de furnizoril de energie electrică şi gaze naturale, cu amenzi raportate la cifra de afaceri anuală, scrie Profit.ro.
Argumentul - Noua procedură este menită să întărească aplicarea sancţiunilor contravenţionale, în special în sectoarele esenţiale pentru consumatori, precum energia, şi să asigure un cadru unitar de evaluare a gravităţii faptelor constatate în timpul controalelor.
Sancţiunile contravenţionale pot fi stabilite ca procent din cifra de afaceri a operatorului economic controlat, în funcţie de gravitatea şi durata faptei, impactul asupra consumatorilor şi pieţei, precum şi existenţa unor circumstanţe agravante sau atenuante.
Pentru a asigura aplicarea uniformă a acestor sancţiuni, ANPC a constituit o comisie internă care analizează documentele de control şi decide asupra cuantumului amenzii.
Aceasta este formată din cinci membri, cu funcţii de conducere în structurile de control şi juridic ale instituţiei, şi include obligatoriu un comisar desemnat special, diferit de cel care a efectuat controlul.
Comisia are competenţa exclusivă de a decide procentul din cifra de afaceri care se va aplica drept amendă, în limitele prevăzute de legislaţie. Această abordare urmăreşte proporţionalitatea sancţiunii, astfel încât firmele mari să nu fie avantajate de aplicarea unor amenzi fixe, nesemnificative raportat la dimensiunea lor financiară.
Procedura se aplică strict în contextul controalelor realizate de ANPC şi vizează în special perioada 1 aprilie 2025 – 30 iunie 2025 pentru sectorul energiei electrice şi 1 aprilie 2025 – 31 martie 2026 pentru sectorul gazelor naturale, potrivit cadrului temporar instituit prin OUG nr. 6/2025.
Toate deciziile comisiei sunt semnate de preşedintele ANPC şi devin parte integrantă a procesului-verbal de constatare a contravenţiei.
Comisia poate solicita informaţii suplimentare atât intern, cât şi de la operatorul vizat, pentru o analiză completă şi corectă.