Petromidia a explodat din nou

Petromidia a explodat din nou
foto: captura youtube.com

Rafinăria Petromidia a luat foc din nou! De data asta incendiul a izbucnit la instalaţia de distilare a motorinei. Fumul gros a putut fi văzut de la mare distanţă. Imediat autorităţile au activat planul roşu, iar pompieri din patru judeţe au ajuns acolo urgent. Este parcă un scenariu tras la indigo cu cel de acum doi ani. Atunci doi angajaţi au murit şi alţi 4 au fost grav răniţi după ce o conductă fisurată a dus la o explozie urmată de incendiu. Atenţie urmează imagini detalii care vă pot afecta emoţional! 

Alerta a fost dată în jurul orei 15:00.Localnicii au auzit o explozie la rafinăria Petromidia. Imediat a izbucnit incendiul. Fumul dens şi gros s-a văzut  până pe plaja din Năvodari. Turiştii s-au speriat. A fost activat planul roşu de intervenţie. Cinci autospeciale de stingere şi 5 de SMURD au fost solicitate. Pompierii au fost chemaţi din timpul liber, iar pentru a întâri forţele au fost solicitaţi pompieri din Calarasi, Ialomita, Tulcea si Bucureşti. 

În zona Mamaia- Năvodari, pompierii au transmis un mesaj prin RO ALERT şi au cerut oamenilor să evite zone şi să lase cale liberă echipele de intervenţie. În urmă cu doar o lună, pe 13 mai, un bărbat şi o femeie, angajaţi la Petromidia, au murit după ce au căzut într-un bazin cu azot. 

Pe 2 iulie 2021 o conductă fisurată a dus la o explozie urmată de un incendiu. Atunci doi angajaţi şi-au pierdut viaţa. Una dintre victime a murit pe loc în urma suflului exploziei,. iar cealaltă a decedat 11 zile mai târziu. Patru oameni au fost grav răniţi. Doi dintre ei au ajuns în Germania pentru îngrijiri. 

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt