Personalul USAID va fi redus la 611 angajaţi, din circa 10.000

Personalul USAID va fi redus la 611 angajaţi, din circa 10.000

Administraţia preşedintelui american Donald Trump va reduce personalul Agenţiei SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) la numai 611 angajaţi, din cei aproximativ 10.000 existenţi în întreaga lume, potrivit unei note trimise acestora şi consultată de Reuters.

Această agenţie şi AFP relataseră mai devreme că personalul USAID urma să fie redus la 294 de persoane, scrie Agerpres.

Potrivit declaraţiilor date de mai multe surse agenţiei Reuters şi publicaţiei New York Times, puţinii angajaţi ai USAID scutiţi de concedieri lucrează în asistenţa sanitară şi umanitară. De asemenea, circa 800 de programe şi contracte administrate de această agenţie au fost anulate. Angajaţii săi americani care lucrează în străinătate şi nu se numără printre cei rămaşi în posturi au primit dispoziţie să revină în SUA în cel mult 30 de zile.

Donald Trump a dispus suspendarea activităţii USAID şi plasarea personalului acesteia în concediu administrativ, în cadrul unui proces de revizuire a asistenţei externe a SUA, proces în care agenţia a fost plasată sub supravegherea secretarului de stat american, Marco Rubio. La rândul său, Elon Musk, şeful Departamentului de Eficienţă Guvernamentală (DOGE), instituţie nou creată de Donald Trump, a declarat că acesta din urmă este de acord să desfiinţeze USAID.

Pe lângă acţiunile pur umanitare, USAID finanţa în străinătate din bugetul său anual de circa 40 de miliarde de dolari de asemenea ONG-uri, activişti şi mass-media pentru a promova 'bunele practici democratice', fiind astfel acuzată de susţinerea unor cauze ideologice şi implicare în acţiuni de destabilizare a unor guverne. Potrivit Rusiei, de exemplu, care a interzis această agenţie pe teritoriul său, ea a fost implicată în 'revoluţiile colorate' din Ucraina şi Georgia.

Donald Trump a susţinut că fonduri ale USAID au fost folosite pentru sprijinirea 'presei de fake news' favorabile democraţilor fostului preşedinte Joe Biden. La rândul său, Elon Musk a spus că USAID a sponsorizat vizite ale unor celebrităţi în Ucraina pentru a-i crea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski o imagine favorabilă în rândul americanilor, acuzaţie combătută de Kiev.

Elon Musk a comparat USAID cu un 'cuib de vipere marxiste (...) care detestă America', în timp ce Trump a spus săptămâna trecută că această agenţie este condusă de 'o bandă de nebuni radicali'.

Între timp, două sindicate ale USAID au iniţiat joi o acţiune în justiţie pentru a opri concedierile şi intrarea forţată a angajaţilor în concediu administrativ, invocând ca argument că restructurarea agenţiei nu s-ar putea face fără avizul Congresului SUA.

Afla mai multe despreusaiddonald trump
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt