Deputatul PSD Silvia Mihalcea anunţă că de astăzi, permisul de conducere se va obţine mai uşor pentru anumite categorii, după ce proiectul de lege pe care l-a iniţiat alături de mai mulţi parlamentari, care modifică prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a fost adoptat de Camera Deputaţilor cu o largă majoritate. Prin proiectul adoptat, s-a eliminat sala (proba teoretică) din cadrul examenului pentru obţinerea categoriilor A şi B, dacă solicitantul deţine deja permis de conducere A1 sau B1, întrucât aceasta a fost susţinută deja, iar în acest caz, se va da doar examenul de traseu.
”De astăzi, permisul de conducere se va obţine mai uşor pentru anumite categorii! Iniţiativa, pe care am promovat-o alături de mai mulţi colegi parlamentari în acest sens şi care modifică prevederile Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, a fost adoptată de Camera Deputaţilor cu o largă majoritate”, arată Silvia Mihalcea, potrivit News.ro.
Prin proiectul de lege, s-a eliminat sala (proba teoretică) din cadrul examenului pentru obţinerea categoriilor A şi B, dacă solicitantul deţine deja permis de conducere A1 sau B1, întrucât aceasta a fost susţinută deja. În acest caz, se va da doar examenul de traseu.
”Acest proiect, devenit astăzi lege prin votul deputaţilor, presupune o simplificare a procedurilor administrative, o diminuare a timpului de obţinere a permisului de conducere şi, în acelaşi timp, o reducere a cheltuielilor solicitantului, toate acestea fără a fi afectată siguranţa rutieră!”, a declarat deputatul Silvia Mihalcea.
Legea merge la promulgare la preşedintele României şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.