Hidrologii avertizează că ploile prognozate în următoarele ore pot provoca viituri rapide, inundaţii locale şi creşteri importante ale debitelor râurilor. Cele mai grave riscuri sunt semnalate în judeţele Argeş şi Olt, aflate sub Cod portocaliu.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis joi o nouă avertizare hidrologică valabilă până vineri la prânz, în contextul precipitaţiilor prognozate şi al propagării acestora în bazinele hidrografice.
Specialiştii avertizează că există risc de scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, precum şi de formarea unor viituri rapide pe râurile mici, care pot genera inundaţii locale şi depăşirea cotelor de apărare.
Codul portocaliu este în vigoare în intervalul 2 iulie, ora 12:00 – 3 iulie, ora 09:00, şi vizează râuri din judeţele Argeş şi Olt, unde pericolul producerii unor fenomene hidrologice severe este considerat ridicat.
Totodată, hidrologii au instituit Cod galben pentru numeroase sectoare de râuri din 37 de judeţe, printre care Alba, Arad, Bacău, Bihor, Braşov, Cluj, Constanţa, Dolj, Gorj, Iaşi, Ilfov, Maramureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiş, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea.
Potrivit INHGA, fenomenele pot avea o intensitate mai mare pe râurile mici din judeţele Cluj, Bihor, Arad, Argeş, Maramureş, Suceava, Neamţ şi Botoşani, unde precipitaţiile pot determina creşteri rapide ale nivelului apelor.
Autorităţile recomandă populaţiei să urmărească permanent avertizările oficiale şi să evite deplasările în apropierea cursurilor de apă sau traversarea zonelor inundate. De asemenea, este indicată protejarea bunurilor aflate în zone expuse şi evitarea staţionării în apropierea podurilor, podeţelor şi albiilor majore ale râurilor în timpul fenomenelor periculoase.
Ministerul Mediului a anunţat că toate mecanismele de monitorizare şi coordonare sunt activate, astfel încât instituţiile responsabile să poată interveni rapid în zonele unde situaţia o va impune.
Sursă foto: INHGA







