Poliţiştii efectuează, miercuri, două percheziţii în Târgovişte, la o persoană angajată ca psiholog la spital pe baza unei diplome false, informează IGPR.
"Poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din Poliţia Română, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de urmărire penală şi criminalistică, efectuează două percheziţii domiciliare în Târgovişte, judeţul Dâmboviţa, la o persoană bănuită de înşelăciune şi exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Aceasta este bănuită de inducerea şi menţinerea în eroare a unei unităţi spitaliceşti, prin depunerea la dosarul de angajare a unei diplome de licenţă falsificate, ce atestă faptul că ar fi fost absolventă a unei instituţii superioare de învăţământ, act în baza căruia şi-ar fi exercitat profesia de psiholog, în perioada 1999 - 2019", se arată într-un comunicat al IGPR transmis AGERPRES.
În baza unui atestat de liberă practică falsificat, persoana bănuită ar fi fost desemnată, prin decizii ale conducerii spitalului, să facă parte şi din comisiile de expertiză medico-legală psihiatrică constituite la nivelul unităţii angajatoare.
"Astfel, aceasta ar fi evaluat cognitiv şi neuropsihic pacienţii unităţii spitaliceşti, personalitatea şi mecanismele de adaptare ale acestora, gradul de discernământ, ar fi acordat asistenţă de specialitate şi ar fi completat 1.381 de fişe de observaţie/evaluare, doar în perioada ianuarie 2016 - decembrie 2018. Prin exercitarea în mod ilegal a profesiei de psiholog (atât ca angajat al spitalului, cât şi prin participarea în cadrul comisiilor de specialitate), s-ar fi produs un prejudiciu instituţiei angajatoare de 367.990 de lei, reprezentând contravaloarea veniturilor salariale încasate, parţial, pentru perioada 2011 - 2019. Prejudiciul va fi calculat în funcţie de întregul material probator ce se va administra în cauză", mai informează IGPR.
Persoana cercetată va fi condusă la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru desfăşurarea activităţilor de urmărire penală.
Sursa: Agerpres