Perchezitii la manelişti

Perchezitii la manelişti

Zeci de manelişti şi cântăreţi de muzică uşoară au ajuns în faţa poliţiştilor. Sunt acuzaţi că în timpul pandemiei ar fi luat bani ilegal de la stat. Este vorba despre ajutoarele oferite artiştilor în vremea în care nu se puteau ţine concerte şi spectacole. Locuinţele şi firmele cântăreţilor au fost percheziţionate. Prejudiciul adus este de peste jumătate de milion de lei. Conform presei, un manelist de top câştigă în câteva ore, la o nuntă, aproximativ 100.000 de lei, la care se adaugă banii pentru dedicaţii.

Poliţiştii au intrat în casele oamenilor de dimineaţă. Au mers şi la firmele cântăreţilor acuzaţi că ar fi luat bani de la stat pe nedrept, în timpul pandemiei.

Percheziţiile au avut loc în cinci judeţe din ţară şi în Bucureşti. 58 de artişti au ajuns astfel la sediul Poliţiei din Ilfov. Printre ei şi impresarul Dan Bursuc, care are calitatea de martor în dosar. Dan Armeanca, Cristi Dules, dar şi Maria Buză sau cântăreţii trupei Mandiga au ajuns şi ei la audieri.

Artiştii sunt acuzaţi că, în timpul pandemiei, ar fi declarat concerte fictive anulate. Asta pentru a putea primi de la stat ajutoarele băneşti acordate cântăreţilor aflaţi în astfel de situaţii. Suma totală cerută de cei vizaţi este de peste 1,2 milioane de lei, dintre care ilegal ar fi fost luaţi 550.000 de lei.

Cântăreţii riscă acum să ajungă chiar şi la închisoare din cauza faptelor lor. Manelistul Dan Armeanca este căutat în continuare de poliţie.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt