Percheziţii în Ilfov şi Bucureşti într-un dosar privind decontări ilegale de la CAS

Percheziţii în Ilfov şi Bucureşti într-un dosar privind decontări ilegale de la CAS

Poliţiştii de la IPJ Ilfov, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, au efectuat şase percheziţii domiciliare, în judeţul Ilfov (5) şi în Bucureşti (1), la sediile a trei societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

"În urma percheziţiilor şi activităţilor de verificare, poliţiştii au ridicat documente de evidenţă privind efectuarea unor servicii medicale şi decontarea acestora de la Casa de Asigurări de Sănătate Ilfov", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis vineri AGERPRES.

Prejudiciul estimat este de peste 689.000 de lei.

Persoanele în cauză vor fi conduse la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov pentru continuarea cercetărilor.

"Cercetările sunt continuate, în cadrul unui dosar penal constituit la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cornetu, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals", arată sursa citată.

Acţiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Ilfov.

Sursa: Agerpres

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt