Deputatul PNL Pavel Popescu a declarat, miercuri, în emisiunea Proiect de Ţară: România! de la Prima News, că există câteva operaţiuni în Romania în zona cibernetică, câteva zeci, de o periculozitate imensă la adresa cetăţenilor din România. Deputatul, membru al comisiei de apărare, a arătat că am avut câteva atacuri, anul trecut, destul de severe la adresa statului român, dar suntem una dintre puţinele ţări, Parlament, alte instituţii, Guvern, care nu au fost penetrate de puterea Federaţiei Ruse.
”Există câteva operaţiuni în Romania în zona cibernetică, câteva zeci, cifra reală, de o periculozitate imensă la adresa cetăţenilor din România, tot ce înseamnă cetăţeni poate fi afectat grav în urma acestor câteva zeci de acţiuni”, a spus Pavel Popescu.
El a precizat că ”instituţiile din România, inclusiv ANCOM sau un minister, nu au avut şi nu au baza legală, o vor avea după promulgarea legii de către preşedinte, de a interveni în cazul acestor cazuri extrem de grave care au apărut în urma evoluţiei tehnologiei şi a acestor chestiuni extrem de sofisticate pe care Federaţia Rusă le face la nivel global”.
”Există milioane de conturi, la nivel global 1,5 miliarde, statistica este că anul trecut doar Facebook a închis 2 miliarde de conturi false, acestea nu sunt o coincidenţă. Sunt reţele foarte bine puse la punct care dublează reţeaua media”, a completat deputatul PNL.
”Noi am avut câteva atacuri, anul trecut, destul de severe la adresa statului român, suntem una dintre puţinele ţări, Parlament, alte instituţii, Guvern, care nu au fost penetrate de puterea Federaţiei Ruse, pentru că au fost apărate şi filtrate într-un mod profesionist, până acum”, a arătat Pavel Popescu.