Patiserii vor 'coace' mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale. 30% din producţie pleacă la export

Patiserii vor 'coace' mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale. 30% din producţie pleacă la export

Patiserii estimează că vor 'coace' mai puţini cozonaci în perioada Sărbătorilor Pascale din cauza costurilor mai mari înregistrate după eliminarea facilităţilor fiscale în industria alimentară, dar şi a adaosurilor comerciale ridicate practicate de unii comercianţi.

'Anul acesta credem că facem mai puţini cozonaci deoarece costurile producătorilor sunt mai mari, dar şi adaosurile comerciale practicate de unii comercianţi sunt de multe ori nesimţite. Sincer, nu pot să spun altfel. Nu poţi să vinzi un cozonac care pleacă de la producător cu 60 lei, să-l vinzi în magazin cu 140 de lei. Unii dau vina pe TVA, că e 19%, dar nu este adevărat, la cozonaci este 9%. Nu e bine să bagi chiar aşa mâna în buzunarul cumpărătorului. Dacă te duci în piaţă şi cumperi roşii cu 45 de lei sau o cireaşă cu doi lei, asta e treaba ta, dar la produsele acestea şi în perioada aceasta, fii mai indulgent cu clientul. Şi nu vreau să vorbesc despre preţul la cofetării. Într-adevăr cacaua s-a scumpit mai tare, dar nuca are cam acelaşi preţ, zahărul e chiar mai mic la preţ, iar la făină avem preţuri foarte bune', a declarat pentru Agerpres. preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase - ROMPAN, Aurel Popescu.

Acesta a precizat că eliminarea facilităţilor fiscale din industria alimentară a influenţat costurile producătorilor, în medie, cu 18%, iar aceştia au fost nevoiţi să majoreze preţul la produsele de morărit şi panificaţie pentru a nu lucra în pierdere.

'Dacă îi punem pe angajaţi să plătească impozitul pe venit, pleacă de la noi şi nu mai vin, nici nu se uită înapoi. Deci, am fost obligaţi să preluăm noi sarcina asta şi ne-a încărcat costurile cu 18% în medie, iar la unele brutării şi mai mult, acolo unde ponderea salariilor este foarte mare, pentru că totul se face manual. Aceste costuri s-au văzut şi în preţul producătorului, pentru că altfel vindeam în pierdere. Chiar şi preţul pâinii a crescut', a adăugat Popescu.
 

Afla mai multe desprepatisericozonac
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt