Primarul Capitalei a fost în inspecţie la pasajul Doamna Ghica, alături de un viceprimar şi directorul Trustului de Clădiri Metropolitane. După o scurtă plimbare pe pasaj el a afirmat că tot calvarul din zonă se va sfârşi la începutul lunii septembrie, cel mai probabil înainte de începerea şcolii. Lucrările sunt la un pas de finalizare: mai trebuie pus un strat de hidroizolaţie şi asfaltul.
Lucrările la Pasajul Doamna Ghica au început în 2018 şi aveau termen de finalizare 2020. După trei ani de întârzieri, lucrările încă nu s-au terminat. Dar există speranţa că până la începutul şcolii podul rutier va fi finalizat. Cel puţin asta au spus autorităţile, la conferinţa de presă care a început cu huiduieli. După astfalt şi testele de rezistenţă construcţia este bună de inaugurat.
Cu soarele în cap şi temperaturi de peste 40 de grade celsius la nivelul astfaltului muncitorii lucrează cu zor la pasaj. Oamenii din zonă au început să-i vadă pe muncitori ca pe nişte eroi, având în vedere că se luptă de trei ani cu acest şantier interminabil. Chiar şi şoferii au început să fie mai optimişti după ce s-au obişnuit cu haosul de la Doamna Ghica. Aşteaptă finalul lucrărilor.
Valoarea lucrărilor de proiectare şi execuţie a Pasajului Doamna Ghica a fost estimată la 110 milioane de lei fără TVA.