Călin Georgescu a mers marţi la Parchetul General, unde procurorii l-au anunţat că s-a extins urmărirea penală pe numele lui, după ce fostul candidat la alegerile prezidenţiale a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.
Georgescu a stat câteva minute în sediul Parchetului, iar la plecare nu a dorit să facă declaraţii, deşi a fost aşteptat de zeci de susţinători.
La scurt timp, Parchetul a emis un comunicat de presă în care se precizează că procurorul de caz (Marius Iacob) a dispus extinderea urmăririi penale faţă de Călin Georgescu pentru infracţiunea de promovarea, în public, a cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, prevăzută de art. 5 din OUG 31/2002.
'În ordonanţa de extindere a urmăririi penale, s-a reţinut că, în cadrul unei emisiuni de televiziune, pe 16 mai 2025, în intervalul orar 20:00 - 21:00, la o oră de maximă audienţă, persoana menţionată a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare propagate de către Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul Mişcării Legionare, şi de către mareşalul Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război prin hotărârea nr.17 din 17 mai 1946 pronunţată de Tribunalul Poporului, prin imitarea comportamentului şi dialogului acestora. Prin această conduită ar fi dat de înţeles publicului că susţine ideile fasciste şi legionare pe care le-au avut Corneliu Zelea Codreanu şi mareşalul Ion Antonescu', susţine Parchetul General, conform Agerpres.
Înainte de al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, Călin Georgescu a participat alături de liderul AUR, George Simion, la o emisiune de la Realitatea Plus, iar la un moment dat a reprodus un citat din Corneliu Zelea Codreanu.
'Eu spun asta: noi nu ne-am luptat pentru jucării, cum a spus Avram Iancu, ci pentru drepturile noastre. Şi completez: că cel care se luptă chiar şi singur cu o mână de viteji pentru neam şi ţara lui şi pentru Dumnezeu nu va fi învins niciodată', spunea Călin Georgescu, într-o emisiune moderată de Anca Alexandrescu.
Potrivit art. 5 din OUG 31/2002, fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Întâlnirea cu procurorii are loc la o zi după ce Georgescu a anunţat că se retrage din viaţa politică.
'Alegerile pentru funcţia de preşedinte al României din 2025 s-au încheiat. Odată cu acestea, am ales să închei şi implicarea mea activă în procesul politic, considerând că această etapă a mişcării suveraniste s-a încheiat din punctul meu de vedere. (...) Aleg să fiu, de acum înainte, un observator pasiv al vieţii publice şi sociale. Nu este o renunţare, ci o alegere responsabilă, făcută cu respect faţă de popor şi cu înţelegere faţă de situaţia actuală', a spus Georgescu, pe Facebook.
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale este cercetat penal, sub control judiciar, pentru săvârşirea a şase infracţiuni, printre care şi promovarea de idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.
Astfel, Georgescu este acuzat că, pe 20 octombrie 2021, într-un discurs susţinut în faţa unei mulţimi de protestatari la adresa restricţiilor impuse în contextul pandemiei de coronavirus, organizat în Piaţa Universităţii din Bucureşti, a reprodus cuvintele, gesturile şi tonul mareşalului Ion Antonescu în discursul ţinut de acesta din urmă la Marea Adunare Legionară din 6 octombrie 1940.
Un exemplu în acest sens este fraza rostită de Georgescu: 'Prin linişte şi credinţă, prin ordine şi unire, prin muncă şi iubire, cu Dumnezeu înainte', iar la încetarea discursului, el a efectuat salutul legionar/nazist.
De asemenea, Georgescu pare a-i elogia pe Corneliu Zelea Codreanu şi pe mareşalul Ion Antonescu şi în cadrul unui interviu din iunie 2020.