Papa Francisc a fost externat şi a apărut pentru prima dată în public după cinci săptămâni

Papa Francisc a fost externat şi a apărut pentru prima dată în public după cinci săptămâni

Papa Francisc a părăsit duminică spitalul Gemelli din Roma la finalul unei spitalizări de cinci săptămâni din cauza unei pneumonii şi a apărut pentru prima dată în public din data de 14 februarie, salutând mulţimea de la un balcon al spitalului cu câteva momente înainte de a fi externat, informează Reuters.

Francisc, în vârstă de 88 de ani, a fost internat pe 14 februarie din cauza unei infecţii respiratorii severe care s-a transformat în cea mai semnificativă criză de sănătate din timpul celor 12 ani de pontificat ai săi.

Medicii suveranului pontif au spus sâmbătă că va fi în continuare nevoie de ''mult timp'' pentru o recuperare completă având în vedere vârsta înaintată şi au precizat că i-au prescris papei încă două luni de odihnă la reşedinţa sa de la Vatican.

Un autovehicul care îl transporta pe papa Francisc a părăsit spitalul duminică, la scurt timp după ora prânzului, şi a fost însoţit prin Roma de un convoi de vehicule ale poliţiei.

Papa Francisc a apărut la unul din balcoanele spitalului cu puţin timp înainte de a fi externat. Aşezat într-un fotoliu rulant pe care îl foloseşte de mai mulţi ani, papa a zâmbit şi a salutat cu mâna mulţimea adunată în faţa spitalului, scrie Agerpres.

Papa, a cărui faţă părea umflată, a apărut în public doar câteva momente. A rostit cu o voce slăbită câteva cuvinte pentru a mulţumi unei persoane din mulţime care a adus flori galbene.

Francisc a mai fost văzut de public o singură dată în timpul spitalizării sale, într-o fotografie publicată de Vatican săptămâna trecută, în care pontiful apărea rugându-se în capela spitalului.

În momentele precedente apariţiei papei la balconul spitalului, o mulţime formată din câteva sute de binevoitori au scandat numele papei ''Francisc, Francisc, Francisc''

Afla mai multe desprepapa francisc
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt