A fost panică, în această dimineaţă, la spitalul din Piteşti! Întrunul dintre saloanele Secţiei de Boli Infecţioase, acolo unde sunt trataţi pacienţii diagnosticaţi cu noul coronavirus, s-a simţit miros de fum. Cele două persoane internate în respectivul salon au fost mutate imediat.
La 4 şi jumătate dimineaţa s-a dat alarma în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Piteşti, după ce o pacientă a anunţat că se simte fum din salonul unde era internată.
Pentru siguranţă, cele două paciente, mamă şi fiică, au fost evacuate şi transferate într-un alt salon. Atât bolnavele, cât şi personalul au avut ceva emoţii în timpul incidentului.
Andrei Baciu, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii a precizat că, în acest moment, se află în derulare un proiect pentru verificarea instalaţiilor de gaze şi a celor electrice din toate unităţile medicale din întreaga ţară.