Pădure distrusă de ciclon

Pădure distrusă de ciclon

E dezastru natural într-o pădure din judeţul Suceava. Sute de copaci de pe o suprafaţă de 15 hectare au fost doborâţi zilele trecute de un ciclon, fenomen extrem de rar în zonă. Totul sa întâmplat la cota 1.200, lângă Gura Humorului, iar curăţarea zonei ar putea dura acum luni bune. Inginerii silvici spun că se mai aşteaptă ca în următorii ani astfel de dezastre să mai aibă loc şi nu numai în zona Bucovinei.

Un fenomen natural extrem de rar pentru zona montană joasă a lovit zilele trecute o pădure din judeţul Suceava.
Ciclonul a reuşit să rupă sau chiar să smulgă din rădăcini sute de brazi, molizi şi fagi, de pe o suprafaţă de peste 15 hectare.

Este vorba de două parcele de pădure din apropierea localităţii Poiana Micului. Un astfel de fenomen poate apărea în zonele cu altitudine ridicată, însă la cota 1.200, cum este cazul acestei păduri, un astfel de dezastru nu s-a mai întâmplat de mai bine o sută de ani.

Explicaţia ar putea fi faptul că alături de pădurea doborâtă se află o poiană, în care vântul a creat un efect de pâlnie, iar astfel a crescut şi forţa cu care au fost loviţi arborii. Pagubele produse sunt imense, iar, de acum, buştenii doborâţi vor fi valorificaţi în cherestea şi lemn de foc, iar zona va fi reîmpădurită.

Toate aceste eforturi ar putea dura, însă, luni de zile, zona fiind extrem de greu accesibilă, chiar şi pentru cei care vor să urce la picior.

În urmă cu patru ani, un alt incident asemănător a avut loc la doar câteva zeci de metri depărtare. La Broşteni, o zonă cu altitudine ridicată, vântul a doborât peste 500 de hectare de pădure, iar curăţarea zonei a durat mai bine de doi ani.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt