Pădurar bătut cu bâtele de hoţii de lemne

Pădurar bătut cu bâtele de hoţii de lemne

Un pădurar din Dâmboviţa a ajuns la spital după ce a fost snopit în bataie de mai mulţi indivizi, care, spun rudele
omului, ar fi fost prinşi de acesta la furat de lemne în padure. Şi soţia pădurarului a încasat câteva lovituri de la agresori.

Aceste scene, greu de privit, au avut loc în comuna dâmboviţeană Bilciureşti. Victima este pădurar în localitate şi,
la un moment dat, i-ar fi prins de agresori în timp ce furau lemne din pădure.

Însă, agresorii nu s-au mulţumit cu atât. L-au pândit pe pădurar când a ajuns acasă şi, pregătiţi cu bâte, s-au
năpustit din nou asupra lui.

Fiul pădurarului a reuşit să scape de bătaie şi a fugit să ceară ajutor. Scenele de o violenţă ieşită din comun au fost surprinse de camerele de supraveghere din curtea pădurarului. În imagini se vede că şi vecinii încearcă să
intervină, dar sunt puşi pe fugă de agresori.

În urma loviturilor primite, atât în pădure, cât şi acasă, pădurarul a suferit răni serioase şi a fost transportat la spital, unde a rămas internat.

Familia pădurarului a făcut plângere la poliţie, iar oamenii legii au deschis un dosar penal şi continuă cercetările. Din păcate acesta nu e un caz izolat. Frecvent, pădurari din toată ţara intra in conflicte cu hoţii de lemne. În 2019, un pădurar, de 37 de ani din Maramureş, a fost chiar executat în stil mafiot. În anii anteriori, alţi 6 angajaţi ai Direcţiilor Silvice au fost ucişi în timpul serviciului.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt