Pace în tribune, luptă pe teren

Pace în tribune, luptă pe teren

România crede în bine şi în pace! Peste 7000 oameni au fost aseară pe stadionul CFR din Cluj Napoca. Români,
ucraineni, cu toţii au avut un singur scop: să ajute victimele războiului din Ucraina. A fost Meciul păcii, transmis în
exclusivitate în România de Prima Tv. S-a încheiat cu pace şi cu foarte multă speranţă în suflet Au fost lacrimi, a fost bucurie, a fost spectacol. Dinamo Kiev şi CFR Cluj au dat tot ce au avut mai bun chiar dacă scorul a fost 0 la 0. Nu victoria a fost miza de această dată. Meciul pentru pace face parte dintr-un turneu european al echipei Dinamo Kiev, elevii lui Mircea Lucescu jucând anterior şi la Varşovia.

Sute de oameni s-au adunat aseară pe stadionul CFR din Cluj Napoca. A fost emoţie, a fost sport, a fost… prietenie.
Echipa din Gruia şi Dinamo Kiev au disputat un amical denumit „meciul pacii„, iar totul a început cu un concert
susţinut de câştigătoarea Eurovision Ruslana şi Adela Todoran.

Scorul a fost 0 la 0 dar asta nu a contat. A contat faptul ca toate incasarile vor fi donate victimelor războiului din Ucraina.

Sute de ucraineni şi-au încurajat echipa pe tot parcursul meciului, au trăit cot la cot cu ei emoţiile partidei, cu o miză
diferită faţă de toate celelalte. La final, emoţiile i-au copleşit pe oaspeţi. Fotbaliştii lui Dinamo Kiev au mers la compatrioţii
lor să-i încurajeze în această perioadă delicată pe care o traversează.

Nimeni nu ştie cânt şi dacă ucraineii se vor mai întoarce acasă. Nimeni nu ştie dacă vor mai găsi în ţara lor ce au
lăsat când au fugit din calea bombelor, dar, toţi trăiesc cu speranţa că într-o zi va fi iar pace. O pace la care acum doar
visează.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt