„Oxigenul întunericului” - o descoperire uimitoare, care pune sub semnul întrebării teoria originii vieţii pe Pământ. Locul în care a fost descoperit

„Oxigenul întunericului” - o descoperire uimitoare, care pune sub semnul întrebării teoria originii vieţii pe Pământ. Locul în care a fost descoperit
foto: Pixabay

În abisurile Oceanului Pacific şi în întuneric total, oamenii de ştiinţă au descoperit cu stupoare oxigen provenind nu de la organisme vii, ci de la pietricele care conţin metale, ceea ce pune sub semnul întrebării teoria originii vieţii pe Pământ, relatează AFP şi CNN.
Acest ciudat "oxigen al întunericului" a fost detectat la o adâncime de peste 4 kilometri în câmpia abisală a zonei de fractură geologică Clarion-Clipperton din Pacificul central, potrivit unui studiu publicat luni.
Această zonă este o ţintă principală pentru mineritul subacvatic din cauza prezenţei nodulilor polimetalici, formaţiuni minerale bogate în metale (mangan, nichel, cobalt etc.) care sunt utilizate la fabricarea bateriilor pentru vehicule electrice, turbinelor eoliene, panourilor fotovoltaice şi telefoanelor mobile. În această zonă, o navă a Asociaţiei Scoţiene pentru Ştiinţe Marine (SAMS) a prelevat probe, o acţiune finanţată de The Metals Company şi UK Seabed Resources, companii care râvnesc la aceşti noduli preţioşi.

Afla mai multe despreoxigenintunericpacific
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt