PNL anunţă că miercuri a fost publicată în transparenţă OUG pentru extinderea stimulentelor fiscale pentru investiţiile în activităţi de cercetare-dezvoltare şi la companiile care plătesc impozit minim pe cifra de afaceri.
În felul acesta se vor atrage noi proiecte de cercetare în România, inovaţia având de acum o importanţă economică strategică. Actul normativ include sugestiile asociaţiilor patronale şi ale camerelor de comerţ mixte, consultate în prealabil de Ministerul Finanţelor, transmite PNL.
Se propune scăderea din impozitul minim pe cifra de afaceri a valorii obţinute prin aplicarea cotei de 16% asupra cuantumului reprezentând deducerea suplimentară de 50% aplicată cheltuielilor eligibile pentru activităţile de cercetare-dezvoltare. Măsura este propusă întrucât la acest moment contribuabilii care plătesc impozitul minim pe cifra de afaceri nu beneficiază de stimulentele fiscale pentru activităţile de cercetare-dezvoltare, transmite MF.
“Ce înseamnă asta? Înseamnă că de acum companii precum Dacia, Bosch, Continental, Chimcomplex şi multe altele vor putea beneficia de deduceri fiscale care le vor permite să investească şi mai mult în inovaţie. (...) Facilităţile fiscale pentru aceste investiţii există de mulţi ani în România şi datele noastre arată că sunt 800 companii care au beneficiat până acum, fiind înregistrate deduceri anuale de peste 1 miliard lei. Este un pas firesc să extindem aplicarea şi pentru determinarea impozitului pe profit la nivelul impozitului minim pe cifra de afaceri. Aşa încurajăm investiţiile străine directe în acele proiecte care aduc valoare adăugată mare în ţară”, explică ministrul Boloş.
Prin facilităţile fiscale oferite pentru astfel de investiţii, companiile pot redirecţiona o parte din banii economisiţi în tehnologie nouă, în echipamente moderne şi în formarea angajaţilor, este de părere liberalul.