Dorinel Munteanu a plecat la finalul anului 2024 de la Oţelul, dar gălăţenii nu au rămas mult timp fără un antrenor.
Şocul finalului de an a fost despărţirea dintre Dorinel Munteanu şi Oţelul Galaţi. Antrenorul de 56 de ani şi-a motivat decizia invocând problemele financiare fără rezolvare de la club.
Acum, pe 1 ianuarie, Oţelul s-a înţeles cu noul antrenor în persoana lui Ovidiu Burcă, scrie Primasport.ro.
Ovidiu Burcă s-a despărţit în urmă cu doar două zile de FC Voluntari, după trei partide în care a fost principal la ilfoveni. Mişcarea s-a dovedit a fi una foarte bună pentru tehnician, ajungând din Liga 2 în Superligă.
De-a lungul carierei Ovidiu Burcă le-a pregătit pe Rapid U19, Rapid II, CSM Slatina, Dinamo şi FC Voluntari. În Superligă a activat doar la Dinamo, în sezonul precedent. După ce a reuşit promvoarea cu formaţia bucureşteană, Ovidiu Burcă a fost înlăturat după ce a bifat două victorii în primele 17 etape.
"Bun venit, Ovidiu Burcă!", a fost mesajul scurt transmis de Oţelul Galaţi.