Ordonanţa păcălirii profesorilor

Ordonanţa păcălirii profesorilor

Un draft de ordonanţă de urgenţă pune pe jar profesorii cu mai puţin de o lună înainte de creşterile salariale promise de guvern. Dacă acesta va fi adoptat de guvern, cei mai afectaţi vor fi profesorii debutanţi.

Ei ar fi trebuit să aibă o majorare salarială de 40% şi s-ar putea trezi cu una de trei ori mai mică. Liderii de sindicat îl aşteaptă pe premier sa revina din Statele Unite pentru a clarifica situaţia.

Timp de trei săptămâni s-au luptat profesorii din întreaga ţară pentru a avea parte de o salarizare decentă. Greva acestora s-a încheiat în momentul în care Marcel Ciolacu, care urma să preia fotoliul de premier le-a promis, printre altele, creşterea salariilor de la 1 ianuarie 2024.

Şase luni mai târziu, însă, un proiect de ordonanţă de urgenţă le spulberă speranţele dascălilor. În cadrul documentului este prevăzută o creştere mai mică decât cea promisă. În plus, creşterea va fi etapizată. O primă majorare, de 13%, se va face de la 1 ianuarie, o a doua, de doar 7%  de la 1 august. Liderii sindicali au ameninţat încă de atunci că dacă promisiunile nu le vor fi respectate, vor reîncepe greva. 

Cei mai afectaţi vor fi profesorii debutanţi, acestora  li se promitea un venit de aproximativ 4.600 de lei de la 1 ianuarie, dar conform documentului, ei vor depăşi cu puţin 3.700 de lei. Sindicaliştii îl aşteaptă pe premier din Statele Unite pentru a lămuri situaţia. 

Reporterii Focus au solicitat un punct de vedere asupra documentului de la miniştrii Educaţiei şi Finanţelor. Până la difuzarea acestui material, cele două instituţii nu ne-au furnizat niciun răspuns.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt