O lume învăluită în mister, cavaleri, domniţe şi povestiri de ,,capă şi spadă”! Vorbim despre o reţetă de succes, pe cale să revină în prim planul turismului autohton. În inima ţării, la Sibiu, a început un amplu proiect de reamenajare a catacombelor din vechiul bastion al cetăţii medievale. În doi ani de zile aici vor fi organizate tururi ghidate pentru turişti, expoziţii şi ateliere interactive.
Intrăm în catacombele Sibiului medieval şi după câţiva paşi simţim cum istoria prinde glas. Sunt sute de metri pătraţi de tuneluri pe care străjerii Sibiului le foloseau în Evul Mediu să apere cetatea. Construcţia este datată undeva la începutul secolului al XVII-lea.
În zilele noastre, bastionul şi catacombele lui sunt în plină reamenajare. Într-o primă fază, costurile au fost estimate la suma de 1,5 milioane de euro.
Până acum, catacombele au fost curăţate şi iluminate electric. Construcţia are la bază două porţi de acces spre subteran. Pe aici vor intra turişti de toate vârstele, care vor avea parte de trasee ghidate şi de ateliere interactive inspirate din viaţa cetăţii de odinioară.
Şi la Braşov, oraşul de sub oraş a intrat în atenţia autorităţilor locale. Până când catacombele din centrul ţării vor fi numai bune de vizitat, rămâne speranţa.
foto: ziarullumina.ro