OPINIE Radu Oprea. Dezvoltarea prin investiţii: cifrele care spun adevărul

OPINIE Radu Oprea. Dezvoltarea prin investiţii: cifrele care spun adevărul

Datele recent publicate de INS şi Eurostat certifică, încă o dată, justeţea politicii PSD de guvernare, orientată către investiţii acompaniate de măsuri sociale pentru combaterea efectelor crizei energetice şi a creşterii preţurilor.

Astfel, Produsul Intern Brut a atins un nivel record de 1.600 miliarde lei, PIB-ul per capita, după puterea de cumpărare a ajuns la nivelul de 78% din media UE. Am devansat Ungaria, suntem aproape de Polonia, iar previziunile economiştilor spun că menţinând ritmul actual în doi ani o vom depăşi.

Contrar „temerilor” şi opiniilor nefondate ale opoziţiei şi ale unor aşa-zişi analişti, Guvernul Ciolacu a asigurat în anul 2023 o creştere reală şi consistentă a puterii de cumpărare şi a bunăstării populaţiei, în condiţiile unui record de investire, realitate care continuă şi în acest an. Aceasta pentru că investiţiile, atât cele publice, cât şi cele private, au un efect de multiplicare asupra ocupării şi veniturilor salariale mult mai ridicat decât majorarea nesustenabilă a salariilor sau majorarea profiturilor şi dividendelor fără contrapartidă în rezultatele economice.

În anul 2023, conform datelor recente revizuite publicate de INS, investiţiile publice şi private (inclusiv investiţiile străine), respectiv formarea brută de capital fix, au atins valoarea record de 431,5 mld. lei, respectiv 87 mld. euro, reprezentând 27% din PIB. Este cea mai mare creştere a investiţiilor în PIB dintre ţările UE în anul 2023 comparativ cu 2022.

În aceste condiţii, dincolo de inflaţie, salariul real a crescut cu peste 8%, ceea ce s-a reflectat într-o majorare a consumului populaţiei peste nivelul creşterii economice. Consumul final efectiv al gospodăriilor populaţiei s-a majorat cu 3,1%, deci cu un punct procentual peste creşterea produsului intern brut. Iar inflaţia scade de la 7,2% în ianuarie la 6,6% în martie, pentru că politicile de plafonare a adaosului comercial la alimentele de baza au dat rezultatul prognozat. De unde cea mai mare creştere a inflaţiei era la alimente 21,56%, în martie 2023, astăzi datele arată cea mai mică inflaţie se inregistrează la această gamă de produse 2,81%.

Rezultatele din primele luni din acest an arată că vorbim de o politică şi un model de dezvoltare şi bunăstare durabil şi sustenabil.

Cheltuielile publice pentru investiţii au fost, în primele 2 luni din acest an, de peste două ori mai mari faţă de aceeaşi perioadă din 2023.
Actractivitatea politicii economice a Guvernului Ciolacu – îndeosebi prin programe consistente de granturi şi garanţii – s-a regăsit şi în recordul de înfiinţare a societăţilor cu capital străin.

În primele două luni din anul 2024 s-au înfiinţat 1.084 de societăţi noi cu capital străin, capital care a atins 5,9 miliarde de dolari(conform datelor O.N.R.C.), mai mare cu 5,4% faţă de capitalul subscris în primele 2 luni din 2023. Acest progres se regăseşte direct în creşterea locurilor de muncă şi a veniturilor salariale.

În consecinţă, investiţile publice şi private se amplifică şi progresează corelat, cu efect în bunăstarea generală. La acesta contribuie în mod semnificativ programele de ajutor de stat promovate de Guvern. Este de subliniat că pentru prima dată au fost operaţionalizate scheme de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare (inclusiv pentru materialele de construcţii), gestionate de MEAT. Prin efectul de multipliare a schemelor de ajutor de stat preconizăm că investiţiile private îşi vor majora contribuţia la creşterea economică şi la bunăstare.
Investiţiile publice şi sprijinul acordat investitorilor şi producătorilor a început să se regăsească în nivelul de trai.

În primele două luni din 2024, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (principala componentă a consumului populaţiei), adică după deducerea influenţei preţurilor, s-a majorat cu 9,8%, cu un vârf de dinamică de 15,9% la vânzările de produse nealimentare, ceea ce implică şi trăsătura calitativă a bunăstării, respectiv existenţa unei categorii din ce în ce mai mari de cetăţeni care obţin venituri salariale suficiente pentru îmbunătăţirea dotării cu bunuri de folosinţă îndelungată. Este vorba, în fapt, de mărirea clasei de mijloc, obiectiv prioritar în strategia PSD.

În luna februarie 2024 câstigul salarial mediu net a crescut cu 14,2% faţă de februarie 2023, cea ce a însemnat o creştere reală, de 6,5%.

Afla mai multe despreinvestitiieurostatdezvoltare
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt