Octavian Berceanu: Consilierul unui fost ministru al mediului a construit un depozit ilegal de gunoi. M-au sunat să mă "înmoaie"

Octavian Berceanu: Consilierul unui fost ministru al mediului a construit un depozit ilegal de gunoi. M-au sunat să mă "înmoaie"

Octavian Berceanu a declarat vineri seară, la Digi 24, că un fost ministru al mediului a făcut presiuni politice asupra sa şi l-a sunat să vadă dacă nu se mai "înmoaie". "I-am transmis că ne vom întâlni la DNA, DIICOT sau DGA", a spus Berceanu. Întrebat de jurnalistul Claudiu Pândaru dacă este vorba despre Costel Alexe, fostul şef al Gărzii de Mediu a spus doar că "este foarte recent" şi că nu este vorba de Tanczos Barna. 

"În prima lună, au zis că poate găsim soluţii, poate ne mai înmuiem, poate vedem întreaga paletă de soluţii. Da. Dar, în momentul în care se intervine peste comisar, avem DIICOT, avem DGA-ul, avem DNA-ul. Şi au încetat. Oameni politici”, a spus Octavian Berceanu, la Digi24.

Acesta a răspuns astfel întrebării cu privire la posibile presiuni politice asupra sa, când era şef la Garda de Mediu. "Era panică că schimbam şefii", a menţionat Berceanu.

Fostul şef al Gărzii de Mediu nu a dorit să spună numele fostului ministrul care l-a sunat, însă a precizat că e vorba de "un ministru foarte recent".  Cel care i-a fost consilier a depozitat ilegal un milion de metri cubi de deşeuri chiar pe caseta de colectare a apelor uzate din Popeşti-Leordeni, care s-a prăbuşit în vară din această cauză.

Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt