O femeie în vârstă de 28 de ani a fost găsită fără viaţă într-un apartament din Braşov în cursul nopţii de joi, informează Antena 3.
Tânăra, despre care autorităţile prezente la faţa locului au precizat că ar fi avut vârsta de 28 de ani, a fost găsită împuşcată în cap. Poliţiştii au ajuns la faţa locului în urma unui apel la numărul unic de urgenţă 112. Alături de aceştia se afla şi un echipaj SMURD de Terapie Intensivă, însă medicii nu au mai putut face nimic pentru a salva viaţa femeii. Aceasta a murit pe loc după împuşcătură.
Femeia ar fi ofiţer de poliţie în cadrul IPJ Braşov, iar soţul ei ar fi poliţist în cadrul SICE Braşov. Ea s-ar fi împuşcat în cap cu arma din dotare, în timp ce se afla la domiciliu, au declarat pentru Ştirile PRO TV surse apropiate anchetei.