O dronă rusească a pătruns în spaţiul aerian românesc în timpul nopţii. Mesajul transmis de MApN

O dronă rusească a pătruns în spaţiul aerian românesc în timpul nopţii. Mesajul transmis de MApN

Un nou incident cu implicaţii de securitate a avut loc la graniţa României, după ce o dronă aparţinând Federaţiei Ruse a intrat în spaţiul aerian naţional în noaptea de joi spre vineri. Informaţia a fost confirmată oficial de Ministerul Apărării Naţionale (MApN), care a precizat că aparatul de zbor a fost monitorizat până în momentul pierderii contactului radar.
Potrivit comunicatului emis de autorităţi, drona a fost detectată în contextul unor atacuri desfăşurate de forţele ruse asupra unor obiective din Ucraina, în apropierea frontierei române. Sistemele de supraveghere au urmărit evoluţia acesteia până într-o zonă izolată, fără populaţie.
„În noaptea de 16-17 aprilie, forţele Federaţiei Ruse au executat o nouă serie de atacuri cu drone asupra unor obiective civile şi de infrastructură din Ucraina, în proximitatea frontierei, în zona de Nord a braţului Chilia. Centrul Naţional Militar de Comandă (nucleu) a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în vederea instituirii măsurilor de alertare a populaţiei din nordul judeţului Tulcea, fiind transmis, la ora 00.43 un mesaj RO-ALERT. Sistemele de apărare antiaeriană au monitorizat două ţinte aeriene care au evoluat în zona de frontieră. Una dintre ţinte a pătruns în spaţiul aerian al ţării noastre, contactul radar cu aceasta pierzându-se la 16 km Sud Est de Chilia Veche, deasupra unei zone nelocuite. Alerta aeriană a încetat la ora 02.48”, a transmis MApN vineri dimineaţă.
În urma incidentului, autorităţile au activat mecanismele de avertizare pentru populaţia din nordul judeţului Tulcea, inclusiv printr-un mesaj RO-ALERT emis în cursul nopţii. De asemenea, o echipă de specialişti a ministerului urmează să se deplaseze în teren pentru a evalua situaţia şi a efectua cercetări în zona în care a fost pierdut contactul cu drona, în apropiere de Chilia Veche.
Reprezentanţii Ministerului Apărării au avut o reacţie fermă în urma acestui episod, subliniind gravitatea acţiunilor desfăşurate de Moscova în apropierea graniţelor României.
„Condamnăm ferm acţiunile Federaţiei Ruse care pun în pericol securitatea regională, constituind o încălcare gravă a normelor de drept internaţional. Ministerul Apărării Naţionale rămâne în permanentă coordonare cu structurile aliate şi naţionale responsabile, monitorizând evoluţiile din zona de responsabilitate şi fiind pregătit să adopte măsurile necesare pentru protejarea teritoriului şi a populaţiei României. Cetăţenii sunt rugaţi să respecte recomandările autorităţilor şi să urmărească informările oficiale transmise prin canalele instituţionale”, se mai arată în comunicatul MApN.

Afla mai multe despredrona ruseascamapn
Distribuie:envelope-fillEmail
viewscnt